sâmbătă, 11 august 2012

Ciorba de fasole cu ciolan

Ciorba de ciolan cu fasole
Ciorba de fasole cu ciolan

Ciorba de fasole cu ciolan se gătește prin toată România, însă cea mai bună, după părerea mea și a majorității restaurantelor cu specific tradițional românesc, rămâne varianta ardelenească - o mâncare simplă, fără fițe, dar totuși o veritabilă delicatesă a bucătăriei transilvănene.
Ce ne trebuie pentru ciorba de fasole cu ciolan:
  • 1 ciolan de porc afumat
  • 500 g de fasole
  • 1 lingură de bicarbonat
  • 3 morcovi
  • 1 țelină mică
  • 2 cepe
  • ulei
  • 1 lingură cu boia de ardei iute
  • 1 lingură cu boia de ardei dulce
  • 1 lingură de piper negru măcinat
  • 2 linguri cu făină de grâu
  • 1 cană cu bulion
  • 400 g de smântână
  • sare
  • 4 foi de dafin
  • tarhon
No, hai să facem ciorba de fasolică:
  • alegem, spălăm și lăsăm fasolea în apă, la înmuiat peste noapte
  • punem fasolea la fiert în apă cu o lingură de bicarbonat
  • până fierbe apa curățăm morcovii, cepele și țelina
Ciorba de ciolan cu fasole 1
Legumele pentru ciorba de fasole cu ciolan
  • morcovii îi tăiem rondele, cepele le tocăm mărunt, iar țelina o dăm prin răzătoare
  • după câteva clocote, schimbăm apa (apa nouă trebuie să fie fierbinte, că altfel se întărește fasolea)
  • ciopârțim ciolanul și îl punem și pe el la fiert împreună cu fasolea, jumătate din cantitatea de ceapă tocată, morcovii și țelina, timp de cel puțin o jumătate de oră, până când fasolea și carnea sunt bine fierte
Ciorba de ciolan cu fasole 2
Ciolanul pentru ciorba de fasole
  • între timp, omogenizăm într-un bol făina, piperul, boiaua dulce și iute
Ciorba de ciolan cu fasole 3
Amestec pirotehnic pentru rântaș
  • călim restul de ceapă în ulei până se aurește, apoi adăugăm amestecul pirotehnic din bol și stingem cu o cană cu apă
Ciorba de ciolan cu fasole 5
Rântașul pentru ciorba de fasole cu ciolan
  • rântașul astfel obținut îl basculăm într-o strecurătoare, pe care o punem deasupra oalei cu ciorbă
  • masăm gingaș cu o lingură, până când tot rântașul se va fi dizolvat în ciorbă, apoi aruncăm ceapa rămasă în strecurătoare
  • adăugăm bulionul, frunzele de dafin și tarhonul
  • punem cu o lingură ciorbă fierbinte peste smântână, până când obținem o soluție cu o temperatură apropiată cu cea a ciorbei, apoi o punem în oală, potrivim de sare și mai lăsăm cam un sfert de oră la fiert la foc mic
  • servim alături de o ceapă spartă și, eventual, un ardei iute și un păhărel de palincă.
Poftă bună!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu