vineri, 12 octombrie 2012

Păstrăv pe pat de sare în sos de votcă

Pastrav pe pat de sare in sos de vodka
Păstrăv pe pat de sare în sos de votcă

Ascultă-mă bine, frățică, oricât de tari în ale mâncătoriei ar fi prietenii pe care i-ai invitat azi la masă, n-au nici o șansă. E un meci nedrept, inegal, pentru că păstrăvul cherchelit e prea tare și e nemilos, îi va da pe spate de la prima îmbucătură. Iar secretul cel mare, ai să vezi, este că e așa ușor de făcut...
Ce ne trebuie:
  • 1 păstrăv / gură de mesean (cantitățile de mai jos sunt pentru 4 porții, e treaba ta să le adaptezi la situația din teren)
  • sare grunjoasă (cât să acoperim cu un strat de 0,5 cm suprafața de coacere)
  • 50 g de unt
  • 500 g de smântână
  • 100 ml de votcă
  • 2 lingurițe de piper verde
  • 2 lămâi (preferabil verzi - lime)
  • 1 linguriță de piper negru măcinat
Ce prestăm:
  • eviscerăm, decapităm și spălăm peștele (nu curățăm solzii)
  • topim untul într-o crăticioară, apoi adăugăm smântâna și votca și lăsăm să fiarbă 5 minute

Pastrav pe pat de sare cu sos de vodka
Topim untul pentru sosul de votcă
  • în acest timp stoarcem una dintre lămâi în sos și zdrobim boabele de piper verde, apoi le punem și pe ele tot în sos
  • adăugăm piperul negru, amestecăm bine, apoi stingem focul, sosul e gata

Pastrav pe pat de sare in sos de vodka 1
Sosul de votca pentru păstrăvi e gata
  • punem pe plită sarea grunjoasă într-un strat uniform de jumătate de centimetru grosime, încingem plita și punem la copt păstrăvii

Pastrav pe pat de sare cu sos de vodka 1
Păstrăvii pe patul de sare
  • la 3 - 4 minute îi întoarcem o singură dată, apoi îi scoatem pe o suprafață de lucru (tocător, etc.) Ai grijă să nu-i lași mai mult la copt, că se fac foarte repede și se rup foarte ușor

Pastrav pe pat de sare in sos de vodka 2
Păstravii copți pe pat de sare
  • pe suprafața de lucru, îndepărtăm pielea (se ia foarte ușor - înțelegi de ce nu te-am lăsat să te chinui curățând solzii?)
  • punem în farfurii, eventual lângă o garnitură de cartofi natur, adăugăm sosul peste păstrăvi și decorăm cu felii de la cea de-a doua lămâie
  • dacă prietenii pot consuma, desfacem și o sticlă de vin, bineînțeles, alb și sec.
Poftă bună!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu